Mica istorie a rochiei de mireasa

De la Regina Victoria a Angliei şi până astăzi, candidatele la măritiş au visat la rochia albă de mireasă cu mult înainte ca evenimentul să aibă loc. Nici nu gândea conservatoarea suverană britanică că va impune o modă pe care nici Coco Chanel n-a îndrăznit să o schimbe.

Albul  a fost acceptat ca fiind culoarea tradiţională a miresei, dar rochia de nuntă nu a fost întotdeauna albă, scrie englezul Kelsey McIntyre în Istoria rochiei albe. Potrivit aceleiaşi surse, căsătoria Reginei Victoria cu vărul său, Albert de Saxa-Coburg, celebrată în 1840, a impus moda rochiei albe. În revista Godey’s Lady’s Book, din 1849, se preciza că albul este emblema purităţii fetei şi ideea rochiei albe încolţeşte în mintea ei încă din copilărie.

Există chiar şi un vechi poem potrivit căruia alegerea culorii rochiei de nuntă influenţează viitorul. Astfel, „mărită-te în alb şi vei face cele mai bune alegeri, mărită-te în gri şi vei pleca departe, mărită-te în negru şi-ţi vei dori să nu fi făcut acest pas, mărită-te în roşu şi-ţi vei dori să mori, mărită-te în albastru şi vei fi întotdeauna sinceră, mărită-te în haine de nuanţa perlei şi vei trăi furtunos, mărită-te în verde şi-ţi va fi ruşine să fii văzută, mărită-te în galben şi-ţi va fi ruşine de prieteni, mărită-te în maro şi vei fi alungată din oraş, mărită-te în roz, iar spiritul tău se va scufunda în abisuri”.

Nunta este un eveniment unic în viaţa personală. Pentru mireasă, este chiar ziua ei cea mare, când poate exploata la maximum rolul său central, dar nu oricum, ci într-o rochie care să o transforme dintr-o simplă fată frumoasă într-un personaj divin.

În fruntea ierarhiei sunt prinţesele cu sânge albastru. În timpurile medievale, când nunţile regale erau de fapt alianţe politice între două ţări, era important ca mireasa să arate magnific pentru a întări prestigiul ţării, iar nunta avea întreaga splendoare pe care respectiva ţară şi-o putea permite. Bijuteriile miresei erau prilej de mare târguială şi făceau parte din dota regală. Rochia încorpora cele mai scumpe materiale: mătase, catifea, damasc şi satin, iar ţesăturile erau brăzdate cu fire de aur şi de argint.

Mireasa strălucea ca un soare din cauza nenumăratelor safire, rubine, diamante, smaralde şi perle presărate pe întreaga suprafaţă a rochiei de nuntă. Trena număra obligatoriu mai mulţi metri, iar culorile erau şi ele pentru cei bogaţi. Numai persoanele avute îşi puteau permite roşul, purpuriul, culori de alt¬fel rezervate claselor aristocratice, sau albastrul. Istoria consemnează, astfel, că în secolul XV, în timpul căsătoriei Marga¬retei de Flan¬dra, rochia pe care o purta era atât de grea din pricina bijuteriilor încorporate, încât a fost nevoie de doi gentlemeni care să care mireasa astfelimobilizată în biserică.

Sursa: www.historia.ro