Tradiţii şi obiceiuri de nuntă

Inelul de logodnă

Reprezenta în trecut însemnul unei femei prin care aceasta lasă de înţeles eventualilor curtezani că este deja promisă unui anumit bărbat. Piatra inelului de logodnă sugera statutul social pe care acel bărbat îl avea. Cu cât era mai înstărit, cu atât piatra era mai rară şi mai scumpă . Tocmai de aceea se considera că dragostea adevărată este reflectată de diamante, cele mai rare şi mai scumpe pietre preţioase. Alegerea inelului de logodnă este o adevărată artă, cu atât mai mult cu cât viitoarea soţie îl va purta la mână întodeauna.

Peţitul

Este vizita efectuată de către mire (eventual împreună cu prietenii săi cei mai apropiaţi ) la părinţii miresei, pentru a le cere consimţământul în vederea căsătoriei. În zilele noastre, de cele mai multe ori peţitul este o formalitate şi de regulă părinţii sunt înştiinţaţi după ce mirii au luat deja hotărârea să se căsătorească. Indiferent că vizita la părinţi are loc înainte sau după ce mirii au decis căsătoria, peţitul se incheie cu ciocnirea unui pahar de şampanie, eventual chiar cu o mică petrecere.

Ploconul

Reprezintă primul cadou pregătit de viitori miri celor pe care aceştia şi-I doresc ca naşi. Ploconul cuprinde o găină (sau alt tip de pasăre – pui, curcan raţă etc ), o sticlă de vin sau şampanie, grâu, ulei, zahăr. Conform tradiţiei, mirii se duc la naşi neanunţaţi, ciocănesc la uşă şi spun “Naşule, am venit cu ploconul… uite-l! Ne cununi ori ba?” Naşul trebuie să inspecteze cu atenţie ploconul şi dacă este mulţumit de ceea ce se află în coş, primeşte darul: “Da finule! Dă ploconul încoace şi să fie cu noroc!” Dacă nu este satisfăcut, poate înapoia darul: “Cam sărăcuţ ploconul.. luaţi-l cu voi şi mai veniţi când mai creşte” , iar acest lucru înseamnă că nu este de acord să-i năşească.

Cavalerii de onoare

În vremurile străvechi, mireasa era furată de către mire şi fugea cu ea cât mai departe de familie. Cavalerii de onoare erau prietenii mirelui, care îl ajutau pe acesta să-şi apere aleasa inimii sale de încercările familiei de a o recupera.

Bărbieritul mirelui:

Acest obicei reprezintă transformarea flăcăului în bărbat. Unul dintre cavalerii de onoare începe să îl bărbierească pe mire ( se preface, dând cu spumă de ras, pe care apoi o curăţă cu latura neascuţită a unui cuţit). În tot acest timp, mirele ţine cu multă grijă sub talpa piciorului banii cu care trebuie să îi plătească pe cel pe care îl bărbiereşte. În tot timpul bărbieritului, ceilalţi cavaleri de onoare şi lăutarii vor încerca să fure banii de sub piciorul mirelui, iar acesta să-i păzească cu străşnicie, căci dacă ar rămâne fără bani, ar rămâne nebărbierit, deci nu ar mai deveni bărbat.

Voalul miresei

Voalul este cel care protejează privirea miresei de imaginea altor mirese din jurul său. Tot voalul aduce şi o notă de mister şi eleganţă atitudinii miresei. Câţi dintre noi şi-ar putea imagina o mireasă fără voal? Dar rădăcinile acestui obicei de a purta voal nu sunt deloc plăcute. Voalul îşi are originea în perioada în care căsătoriile erau aranjate. Se pare că menirea sa era să acopere faţa viitoarei soţii până când cununia era încheiată şi deci era prea târziu pentru mire să se mai răzgândească şi să refuze căsătoria.

Gătitul miresei

Naşa, mama, surorile şi domnişoarele de onoare o ajută pe mireasă să îmbrace rochia alba şi accesoriile pregătite. La final, naşa prinde în părul miresei voalul şi parura ( de cele mai multe ori mireasa are deja părul prins şi aranjat, inclusiv voalul şi parura, aşa încât naşa doar se preface, mişcând un pic din voal).
Hora miresei
Această horă se numeşte şi “nuneasca” şi are menirea de a celebra bucuria tuturor la vederea cuplului de miri alăturaţi pentru prima oară. Toţi nuntaşii, alături de miri, naşi şi socri, încing o horă mare în faţa casei miresei.

Turta miresei

La sfârşitul horei miresei, naşa rupe deasupra capului miresei turta miresei în patru bucăţi, care se împart apoi tuturor celor prezenţi. Tradiţia spune că toţi care vor gusta din turta miresei vor fi fericiţi şi vor avea mult noroc în anul următor.

Aşezarea miresei la stânga mirelui

Poziţionarea miresei la stânga mirelui provine de pe vremea când mirele îşi răpea iubita şi apoi se lupta pentru a o păzi de cei care doreau să o recupereze. De aceea mâna dreaptă trebuia să fie liberă pentru a putea mânui sabia.

Verighetele

Utilizarea verighetei ca simbol al iubirii îşi are originea în Egiptul Antic. Egiptenii credeau că prin inelarul mâinii stângi trece o venă care duce direct la inimă. Astfel, prin schimbul de verighete între soţi, se consideră că se realizează o legătură direct între inimile lor. Verighetele sunt realizate din aur (un metal pur) pentru a simboliza atât durabilitatea căsniciei cât şi puritatea lor.

Călcatul pe picior

Se spune că primul dintre miri care va reuşi să-şi calce partenerul pe picior în timpul dansului în jurul mesei (în biserică) va conduce în căsnicie şi va avea întodeauna primul cuvânt de spus.

Mărturii

Mărturiile (bomboniere sau săculeţi cu bomboane) sunt cadouri ale mirilor către invitaţi.  De regulă, mărturille conţin 5 bombonele învelite în marţipan sau zahăr caramelizat, simbolizând sănătatea, fericirea, fertilitatea, viaţa lungă şi belşugul. Se pot face cadou invitaţilor în biserică (imediat după slujbă) sau la local, prin aşezarea lor pe masa, la fiecare loc în parte. Mărturiile pot avea adăugat un cartonaş cu numele persoanei care trebuie să se aşeze, sau cu numele mirilor.

Aruncarea cu grâu şi orez

Se aruncă în calea tinerilor însurăţei ca simbol al beşugului şi a fertilităţii acestora. Se pot arunca şi la cununia civilă, nu doar la cea religioasă.

Valsul miresei
Dansul cu care mirii deschid seara poate fi un vals sau orice altă melodie pe care aceştia o doresc sau o consideră sugestivă. Această tradiţie provine de pe vremea balurilor de la palatele regale, unde primii care deschideau seara ( şi dansul) erau gazdele. Dansul lor este urmat de cel al naşilor, al socrilor şi de-abia apoi de către ceilalţi nuntaşi.

Furatul miresei

Este probabil cel mai răspândit obicei traditional românesc. Mai mulţi nuntaşi, pe ascuns, şi feriţi de privirile mirilor şi ale naşilor, răpesc mireasa şi o duc într-un loc ştiut numai de ei. Apoi aduc pantoful acesteia sau dovada pentru a demonstra mirelui ca într-adevăr mireasa este la ei. Pentru a o aduce înapoi, se cere o răscumpărare.